Marius Bilașco, oficialul campioanei CFR Cluj, a declarat că internaționalul Constantin Budescu nu este acum o prioritate pentru CFR Cluj, din cauza contractului pe care-l are cu saudiții de la Damac.
Constantin Budescu (32 de ani) a fost transferat de FC Damac, liber de contract, în luna februarie a acestui an, de la Astra Giurgiu.
Gruparea saudită a terminat sezonul pe locul 10 din prima ligă arabă, reușind să se salveze in extremis de la retrogradare.
Chiar din momentul plecării lui Constantin Budescu la FC Damac, Gigi Becali și-a exprimat dorința de a-l readuce, în vară, la FCSB. Deocamdată nu s-a întâmplat niic.
„Nu cred că se pune problema sa-l aducem pe Budescu în acest moment la CFR Cluj. Știu că e sub contract și are un contract mare.
El câștigă foarte mult, are un salariu pe care CFR nu și-l poate permite.Așa că sunt toate premisele ca el să nu ajungă la CFR Cluj”, a declarat Bilașco la Pro X.
Jucătorul în vârstă de 32 de ani a menţionat, la reunirea lotului național pentru dubla cu Georgia și Anglia, că îşi doreşte să îşi încheie cariera la Petrolul Ploieşti, club la care a început fotbalul.
„Eu mi-aş dori pe final de carieră să joc la o echipă cu suporteri, la Petrolul, pentru că acolo am început şi acolo vreau să termin. Iar fanii Petrolului sunt unii dintre cei mai buni”, a recunoscut Budescu, legitimat în prezent la gruparea saudită Damac.
Budescu a mai jucat în Arabia Saudită în sezonul 2018-2019, la Al Shabab. Mijlocaşul român (32 ani) a jucat 18 partide în stagiunea trecută pentru Astra Giurgiu şi a marcat 8 goluri.
Consnatin Budescu şi-a început cariera la Petrolul Ploieşti, după care a mai jucat la Astra (în trei rânduri), la Dalian Yifang (China) şi FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER